Placinte cu cartofi, la tigaie

de RODIMUR in Mancaruri de post, 9 Dec 2018 | 8458 vizualizari

 

De obicei făceam astfel de plăcinte cu brânză sărată, telemea, sau de burduf, (deși se pot face, foarte bine și cu brânză dulce) dar acum fiind post le-am făcut cu cartofi, o umplutură pe care o folosesc și la colțunașii de post. Au ieșit atât de bune și de îmbietoare, încât s-au terminat imediat...
Din ingredientele de mai jos am făcut 8 plăcinte.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 500 grame de făină albă
  • 20 grame de drojdie proaspătă
  • 1 linguriță de sare
  • 1-2 lingurițe de zahăr
  • 1-2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • apă
  • ulei pentru prăjit plăcintele
  • Pentru umplutură:
  • 8 cartofi galbeni, medii
  • 2 cepe mici
  • ulei de floarea soarelui pentru călit ceapa
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Placinte cu cartofi, la tigaie:

Mai întâi se face aluatul. Se pune făina amestecată cu sare în vasul pentru frământat și în mijlocul ei se face o adâncitură în care se adaugă drojdia mărunțită și zahărul. Se adaugă, puțin câte puțin apa caldă, până ce se dizolvă atât drojdia, cât și zahărul, după care se încorporează toată făina. La sfârșit se adaugă uleiul și se frământă, cam 4-5 minute, până ce aluatul este omogen, elastic și nelipicios. Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se lasă la dospit, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

Cât timp aluatul crește, se pregătește umplutura (care poate fi pregătită și dinainte). Se curăță cartofii se spală, se taie cubulețe și se pun la fiert cu apă și sare. Când se adună spumă deasupra, se culege și se aruncă.

Ceapa se curăță, se spală, se taie mărunt și se călește în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă și să devină amară.

Când cartofii au fiert, se scurg de apă, se pasează și li se adaugă ceapa călită, cu tot cu uleiul în care s-a prăjit. Se amestecă și se condimentează, după gust, cu sare și piper.

Când aluatul a crescut suficient (și-a dublat volumul) se răstoarnă pe planșeta pe care s-a presărat făină, se mai frământă puțin, până se eliberează bulele de aer și devine mai ferm, după care se împarte în 8 bucăți.

Se face câte o bilă din fiecare bucată de aluat și se aplatizează cu sucitorul, având grijă ca spre interior să rămână mai gros, iar spre margini, foile să fie mai subțiri.

Se pun câte 2 linguri de umplutură, se adună marginile foii spre mijloc, și se suprapun, ca la ”poale-n brâu”. După ce se lipesc marginile foii pe mijlocul plăcintei, se mai aplatizează ușor cu sucitorul pe ambele fețe, având grijă să nu se rupă aluatul.

Se formează toate plăcintele și apoi se pune uleiul la încins, în tigaie. Când uleiul este încins, se micșorează flacăra de la aragaz și se prăjesc plăcintele, neapărat la foc mic, ca să se pătrundă și rumenească frumos, pe ambele fețe.

Sunt foarte bune, atât calde, cât și reci.

TIPS-URI

1

Nu căliți tare ceapa, pentru umplutură, ci înmuiați-o doar, ca să rămână dulce.

2

Aluatul va crește repede, dacă va fi ținut într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

3

Înainte de a porționa aluatul pentru plăcinte, mai frământați-l puțin 3-4 minute, ca să se elibereze bulele de aer și să devină mai ferm.

4

Aplatizați cu sucitorul bilele formate pentru foile de plăcintă și insistați mai ales spre margini, care trebuie să fie mai subțiri, pentru că se vor suprapune și există riscul, dacă aluatul va fi mai gros, să nu se pătrundă bine și să rămână crud.

5

După ce ați lipit plăcinta, aplatizați-o din nou cu sucitorul, pe ambele fețe, dinspre mijloc spre exterior, dar foarte ușor, ca să nu se rupă.

6

Nu puneți plăcintele la prăjit, decât după ce uleiul s-a încins.

7

Prăjiți plăcintele la foc mic, ca să se pătrundă bine și să se rumenească frumos, pe ambele fețe. Dacă focul va fi mai intens, plăcintele se vor rumeni la exterior, dar vor rămâne crude în interior.

8

Cine nu poate mânca plăcinte prăjite, le poate coace în cuptor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Placinte cu cartofi, la tigaie" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

RODIMUR 1

11.12.2018, 09:16

În urma bunicilor rămân adeseori amintiri înduioșătoare...Mulțumesc pentru atenție, Mihaela!

dantes 1

11.12.2018, 10:02

Bune!

RODIMUR 1

11.12.2018, 10:34

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Sarmale de post cu praz si ciuperci